Viaţa de Student

Prima dată cand a vazut-o, prima plimbare prin parc, prima atingere a unei mâini străine, prima mângâiere pe obraz, prima privire lungă în ochi, primul "te iubesc" spus într-o voce ușor nehotarată... toate acestea ii erau asa de fragede in minte incat nu putea sa creada ca a trecut atâta timp.. atâția ani. Ochii ei scăparau ca două diamante în semiobscuritatea din cămăruța unde stateau. El se simtea acum, mai mult ca oricând, sub vraja ei, nu putea să iși dezlipeasca privirea de la ea, o fixa si ramanea indelung cu privirea țintuită spre ochii ei. Trecu asa vreun sfert de oră, sfert de oră în care el incerca sa rationalizeze, sa gaseasca o explicatie logica la întrebarea care il măcina de ceva timp: De ce o iubeste asa de mult!? Ea nu-i oferea nimic mai mult decat ce i-au oferit celelalte femei dinaintea ei, dar dintr-un anume motiv sentimentele lui pentru ea erau asa de puternice incat nici nu se putea gândi ce ar fi pațit dacă ar pierde-o. Dar nu avea sa stie.. Se uita lung in ochii ei, vroia sa ii spuna cat de mult o iubeste, cat de mult inseamna pentru el, dar nu avu timp să schițeze vreun gest. O voce rece rupse tacerea: 
-Știi, de ceva vreme tot incerc sa iti zic ceva, dar nu gasesc momentul potrivit, oricum nu prea vreau sa discut despre asta. Spuse ea pe un ton rece cu vocea ei de copil, voce pe care el a ajuns sa o iubeasca atat de mult. 
- Haide, spune-mi, știi ca poți să îmi zici orice, spuse el pe un ton grav, care să ii dea de înțeles ca va fi acolo pentru ea și în momentele grele. 
- Cred ca ai observat ca am fost foarte dificilă în ultimul timp... Vocea ei rece si lipsita de personalitate umpluse din nou încăperea. 
- Iubita mea, da, dar am incercat sa fac tot posibilul sa treci peste perioada aceasta grea din viata ta, mai ales ca știu ca ai avut probleme și cu Vanessa, și ca e greu pentru tine sa le împaci pe toate, dar împreuna trecem peste orice obstacol, nu așa era vorba?
- Mda, vroiam sa îți zic, ca în ultimele zile am vorbit cu Matei. 
- Cu Matei? Dar ziceai ca nu mai e nimic între voi.. Și despre ce ați vorbit?
- Ăaaă.. aiureli, despre noi, și știi.. tot mai am sentimente pentru el.. 
Inima lui brusc sări o bătaie, simțea o căldură nefirească în piept, întreaga lui ființă interioară părea că se prăbușește, dar cu un calm nefiresc, reuși să întrebe: 
- Sentimente? În ce sens?
- Cred... de fapt mă gandesc... de fapt sunt sigură că e doar o obsesie, un vis pe care nu îl pot concretiza.
- Și ce vrei să zici cu asta? Întreba el într-o voce seacă privind-o fix în ochii ei albaștrii ca cerneala. 
- Vreau sa zic că ar fi bine să luam o pauză, nu e corect pentru tine, să continuăm. 
În momentul acela el putea să jure că inima îi era prinsă într-o menghină, cu ultimele puteri încerca să își păstreze calmul și să dea raspunsul:
- Știi că eu nu cred în pauze. 
- Știu. Nici eu, dar...
- Dar ce? Ce vrei tu de fapt să îmi zici? Haide, spune-o direct, și nu pe ocolite! Izbugni el fără să își dea seama că urla. 
- Păi...
-Vrei să ne despărțim? Asta vrei, spune-o pe șleau că nu-nțeleg, spuse el, de data aceasta pe un ton sobru, privind-o fix, simțind cum o lacrima fierbinte i se scurge pe obraz, ajungand pe buze. Imediat, își dădu seama că lacrimile îi curg incontrolabil din ochii-i căprui și roșii ajungând pe buzele-i crăpate. Își umezi buzele, gustul sărat al lacrimilor îl scârbi. Cu un glas tremurând abia reuși să rostească: 
- Ești sigură că asta vrei? Te-ai gândit bine?
- Da. Veni și răspunsul nesperat de prompt. Sunt sigură. 
- Am înțeles.. dar, te rog să îmi spui ce am greșit, ca eu nu vad, spuse el privind-o în ochii ei superbi. 
- Cu nimic, spuse ea. 
- Nimic?! Trebuie să fie ceva.. nu poți să îmi faci una ca asta.
- Poate... întârzie ea răspunsul. 
- Poate?!? interveni el prea nerabdător să știe. 
- Poate te-ai implicat prea mult, poate nu eram pe aceeași lungime de undă. 
Un râs ironic umplu încăperea. 
- M-am implicat prea mult, cum se poate, am incercat să fac totul corect de data asta, ultima data cand am fost în poziția asta mă implicasem prea puțin.. Implicat prea mult? Chiar se poate așa ceva.
- Se pare că da, raspunse ea tranșant, ești... ai fost prea bun cu mine.
Simți cum sângele începe să îi fiarbă, cum inima parcă i se micșorează, se umple cu ură, cu regrete, cu... dispreț. 
- Bine. Spuse el ironic, atunci asta inseamna ca nu o să ne mai vedem.
- Ar fi mai bine să nu, răspunse ea cu jumătate de gură. 
- Deloc? Se agăță el prostește. 
- Deloc. Spuse ea încet, studiind atent un firicel de praf de pe blugi. 
Absent se ridică, își luă geaca, apăsă puțin prea tare pe clanță, și închise ușa zgomotos în urma lui. 
- A dracului de grozav, își spuse cand ieși din scara ei direct în ploaia cu bulbuci de afară.