Era noapte. Lumina felinarului i se prelingea peste părul negru dându-i nuanţe de albastru închis. Un autobus galben opri în staţia pustie. Ochii ei tresăriră pentru câteva clipe, doar ca să revină în starea de tristeţe iniţială. Uşile mijlocului de transport în comun se închiseră cu un clincănit mecanic. Drumul dispăru în negura nopţii odată cu farurile maşinii. Îi era frig. Geaca albastră de blugi nu era îndeajuns să o ferească de vântul tăios al nopţii de toamnă timpurie.
Se mai uită odată la ceas. Limba mică arăta ora unu, iar cea mare era în dreptul cifrei trei. Căută în poşetă. Scoase telefonul, îl puse la ureche. Din nou doamna cu voce prietenoasă anunţă că persoana căutată nu răspunde. Pentru a nu ştiu câta oară puse telefonul înapoi în geantă. Era speriată. Dacă a păţit ceva, nu îi e în fire să întârzie atât. Se uită din nou spre hotelul de unde plecase. Câteva geamuri mai erau luminate, aruncând reflexe portocalii în bezna nopţii. Nu îi mai transpiraseră palmele aşa de tare niciodată. Nu îşi putea explica senzaţia care o cuprindea. Nu era frică. Ştia ce era frica. Nu. Asta era altceva. Nu putea distinge altceva decât respiraţia care formează nori groşi la fiecare suflare a ei. Voia să se întoarcă. Nu mai putea să aştepte. Trebuia să plece. Cu paşi repezi porni spre maşina parcată din spatele ei. Cu mişcări bruşte scoase cheile şi deschise portiera. Se puse la volan. Scoase o ţigară din pachet şi o aprinse. Fumul dens umplu maşina. Pornii motorul şi dăduse drumul la căldură. Se simţi mai dezmorţită. Din nou încercă să îl sune. Nu răspunde.
Ajunse acasă. Îşi aruncă geaca în cuier şi dădu drumul la televizor. Îşi turnase un pahar de vin. Adormi cu televizorul aprins.
Soarele timid scălda florile de pe pervazul ruginit, luminându-i chipul cu trăsături fine. Îşi dăduse seama că era deja dimineaţă. Era doar un vis, îşi imaginase tot ce s-a întâmplat ieri noapte? Nu putea fi aşa, a fost prea real. Îşi amintea perfect chipul lui.
Ridurile îi brăzdează acum faţa, îi era greaţă de patul acela umed cu miros de mucigai, pe care în ultimii şase ani nu îl mai părăsise. Nu îşi mai aminteşte nimic, chiar dacă ar vrea, chiar dacă ar încearca. Oamenii aceia străini ce îi stăteau alături au venit pentru a o vedea pe ea? De ce e toată lumea aşa tristă, de ce nu vede niciun zâmbet în jur?
Se trezi pe neaşteptate. Simţi o înţepătură în piept. Nu era nimeni în jur. Încercă să strige după cineva, dar nu îi ieşi nimic din gură decât un sunet mut. Durerea era din ce în ce mai insuportabilă. Voia să scape de ea. Nu mai voia să simtă nimic. Dar nu era înpăcată cu viaţa ei. Spera la ceva mai mult din cei 58 de ani pe acest pământ. Privirea i se împăienjeni de tot. Nu mai vedea decât o lumină albă din ce în ce mai strălucitoare. Nu mai avea nevoie să respire. Viaţa era aşa de simplă acuma. Fără durere, fără stres, făra chin. Zâmbi. Doar atât mai putea face.

Întrebări ciudate

De ce trebuie să gândim aşa de mult
De ce nu putem întotdeauna acţiona din înstinct, din impuls
De ce trebuie să fie viaţa aşa de grea
De ce trebuie să fie întotdeauna reguli pe care trebuie să le respectăm neapărat
De ce trebuie să lupţi întotdeauna aşa de mult pentru lucrurile pe care ţ-i le doreşti atât de mult
De ce nu putem face ce vrem întotdeauna
De ce uneori după o seară în care ai băut prea mult te doare dimieaţa aşa de tare capul
De ce trebuie să plătim pentru orice
De ce persoanele care credeai că nu te pot dezamăgi niciodată te dezamăgesc
De ce trebuie să vorbim aşa de mult
De ce nu putem fi altfel
De ce suntem aşa de diferiţi unul faţă de altul
De ce nu ştim clar care e scopul nostru în viaţă
De ce nu putem ştii dinainte ce ne aşteaptă în viitor
De ce lumea îţi pune o etichetă dinainte să te cunoască îndeajuns de bine să se poată pronunţa
De ce trebuie să fie iubirea aşa de complicată
De ce nu poţi să iţi controlezi propria existenţă
De ce trebuie să te îmbeţi ca să te simţi bine
De ce lumea evoluează aşa de repede
De ce îmi place Harry Potter
De ce trebuie să fim uneori aşa de masochişti
De ce nu putem ştii unde mergem exact când murim
De ce nu există niciodată o cale uşoară de scăpare
De ce trebuie să fie viaţa aşa de scurtă
De ce nu poţi niciodată să faci ceea ce îţi place, numai ceea ce trebuie
De ce trebuie să ai vicii
De ce nu poţi să apreciezi persoanele pentru ceea ce sunt
De ce trece ziua aşa de repede
De ce nu te poţi concentra exact pe ceea ce vrei
De ce la ora 12 noaptea trebuie să am eu atâtea întrebări existenţiale
De ce trebuie să apăs Publish pentru a apărea postarea asta pe Blog
De trebuie să dorm pentru a mă trezi mâine dimineaţă la 6
De ce nu există un loc unde să scap de toate astea
De ce m-am născut
De ce mă numesc aşa
De ce, De ce DE CEE??

Bancuri Ediţia toamnă-iarnă 2009

Am auzit într-o dimineaţă friguroasă de vară, câteva bancuri care m-au făcut să mă cac pe mine de râs. Sau era de la băutură?
Până mă decid vă las pe voi să le citiţi:

Cică era odată o "familie" cu 3 copii. Familiei le-o murit mă-sa. Le-a mai rămas doar o vacă, din laptele vacii trăiau în fiecare zi cum puteau, îşi luau zilnic porţia de lapte şi aşa o duceau de o zi pe alta.
Într-o dimineaţă pe când tata se pregătea să dea la vaca, când intră în grajd, găseşte vaca moarta.
Vede ăsta vaca moartă, şi ca nu mai au din ce trăi, se spânzură în grajd.
Vine fiu`so ăl mare, vede şi el vaca moartă, pe tat`so spânzurat în grajd, ia o piatră mare, şi-o leagă de gât şi purcede spre lac pentru a se îneca. Chiar înainte să arunce piatra, îî apare zâna cea bună. Îi zice că daca o poate fute aşa de bine încât să o satisfacă, îi învie vaca, şi pe tat`so. Se apucă ăsta, şi dă şi dă. Nu mai poate. Se aruncă în lac.
Fiul mijlociu, mergând să vadă ce face vaca, o vede moartă, la fel ca frati`so, cand era pe punctu de a se arunca în lac, zâna. Fute ăsta la ea, mai ceva ca primu, zâna nemulţumită, ăsta sare în lac.
Şi vine BULĂ, mezinu`. Vede vaca moartă, tat`su în grajd spânzurat, decide să se înece şi el.
Îi apare şi lui zâna, e şi el de acord să o fută. Şi dă şi dă şi dă şi dă şi moare zâna.
La care BULĂ: "AI DE PULA MEA ASTA O REZISTAT MAI PUŢIN CA VACA".

_____________________________________________________

Un zoofil, un necrofil, un masochist, un sado-maso într-o celulă.
ZOOFILU`: Dacă aşi avea o mâţă, atata aşi fute-o până ar muri.
NECROFILU`: Eu aşi lua mâţa aia moartă, aşi fute-o de ar rămane numai maţele din ea.
MASOCHISTU`: Eu aşi lua maţele alea de mâţă moartă, atâta le-aşi fute de nu ar mai rămâne nimic din ele.
SADO-MASO`: MIAU!!!

_____________________________________________________

Vine un cioban nou la stână. Trece ceva vreme, ăsta nu mai putea. Ar fi futut şi el ceva. Vorbeşte el cu baciu, de la care află că ciobanii de la stână fut oi. Ăsta nemaiputând, ia o oaie, mere în tufiş şi se pune pe treabă.
Când iese îi vede pe ciobani pe jos de râs.
- Da voi nu aţi zis că faceţi la fel??
- Ba da, da nu cu bagaboanta aia.

Ciudat

Ciudat. Mie nu îmi plăcea MJ, până a murit. Acuma îmi place.