Unde te vezi peste 5 ani?

Planuim. Calculăm fiecare detaliu, oricat de minor ar fi acesta. Privim totul din perspective diferite. Alegem. Fiecare alerege contează, ştim. Poate mai devreme poate mai tarziu (cum spunea Bitză). Suntem fiinţe îndeajuns de raţionale încât să alegem între “bine” şi rău. Acţionăm. Greşim. Învăţăm. Acţionăm iar, deşi încercăm să învăţăm din greşeli, nu întotdeauna “dorim” să fim “perfecţi”.

Din perspectiva creştinilor, dar mai ales din perspective mea, viaţa e ca un imens interviu. Eşti nevoit să răspunzi la multe întrebări, în funcţie de răspunsuri sau acţiunile trecute din CV-ul vieţii (ca să îl numesc eu aşa), fie primeşti “job-ul”, caz fericit, mergi în rai, fie eşti “respins”, caz în care va trebui să înduri o eternitate de chinuri inimaginabile pentru mintea omului.
Suntem fiinţe complexe, guvernate de sentimente complexe, gândim egoist, dar totodată suntem una dintre cele mai generoase specii. Paradoxal firii noastre violente, suntem capabili de a iubi necondiţionat.

Intră un tip la un interviu. După o serie de întrebări la care răspunde relativ bine, vine şi clasica întrebare din partea intervievatorului: „Unde te vezi peste 5 ani”. Răspunsul nu întârzie să apară: „În locul tău”.

Genial

Aşi putea să scriu pagini întregi despre cât de mult adevăr e în melodia asta. Dar nu o să o fac. Pentru mine are o semnificaţie specială.



Cand totul se darama in jurul tau
Aminteste-ti sa nu-ti para rau,
Aminteste-ti de ce-ti spun acum,
O sa ramanem doar poze intr-un album.

Uneori as vrea sa fii ramas
Acelasi copil putin retras;
Acelasi copil, cand asteptam
Craciunul, cu nasul lipit de geam.
As vrea sa nu inteleg tot ce inteleg acum.
Mi-as dorii sa nu spun ce spun.
Fara sa vrei, fara sa-ti dai seama
Nu ii mai ai in preajma pe tata si pe mama.
Totul e facut doar din franturi
Ai momente in care uiti sa te bucuri
Tot mai dese sunt in schimb momentele
In care vrei sa cedezi aceste vise rele.
Mult prea orbi ca sa vedem
Ne pierdem fara sa intelegem.
Din pamant ne intoarcem in pamant
Suntem, pana la urma, niste frunze-n vant

Totul e sigur, ca un joc de zaruri
Viata e ce se intampla in timp ce-ti faci planuri
Nu uita! Nu regreta!
Obosesti sa mai traiesti
Te intrebi in ce directie sa pasesti
Cand ti se par toate fara sfarsit
Iti gasesti bucuria intr-un rasarit.
Parca iti gasesti zambetu` printre riduri
Parca nu ai in jur atatea ziduri
Iti vine mai usor sa te minti
Sa nu se vada atunci cand strangi din dinti.
As vrea de mult de multe ganduri sa scap,
As vrea sa nu imi treaca prin cap ce imi trece prin cap,
As vrea san u fi scris tot ce-am scris,
Ma uit pe versuri si dau vina pe pix.

Cand totul se darama in jurul tau
Aminteste-ti sa nu-ti para rau,
Aminteste-ti de ce-ti spun acum,
O sa ramanem doar poze intr-un album.

Just another Near Death Experience

Degetele îi tremurau frenetic cu fiecare treaptă urcată, simţea inima cum încearcă să evadeze din pieptu-i păros. Strângea cu toată forţa balustrada în timp ce încerca să îşi coordoneze paşii pe scările acoperite de gresie roz. Rozul nu era culoarea pe care vroia să o vadă acum. Urăşte rozul de când se ştie, iar faptul că păşeşte pe acel material roz îl scotea pur şi simplu din minţi. Strânse din dinţi şi continuă. Bătu sfios la uşă şi intră. Mirosea ciudat înăuntru, mirosul pe care ajunsese să îl urască încă din copilărie, încă de la prima vizită. Cu jumătate de gură salută.
- Bună ziua.
- Bună ziua. îi răspunse femeia abia trecută de 30 de ani. Hai, ia loc nu te sfii, fă-te comod.
Cu mişcări prea bruşte şi neîndemănatice se aşeză cât mai comod putu.
Un sunet ascuţit, prea familiar umplu încăperea.
- Te doare? îl întrebă femeia.
Cu lacrimi în ochi abia putu clătina din cap în semn de negaţie. Îl durea, dar nu voia să îi dea ei satisfacţie. Nu voia ca ea să ştie agonia prin care trecea. Doar era bărbat, ce mama dracu`. Durerea deveni din ce în ce mai ascuţită, sunetul deveni din ce în ce mai pătrunzător, creerul lui părea că se lichefează, simţea cum îi curge pe frunte, pe gât, pe piept. Doar după ce femeia vorbi din nou realiză că lichidul respectiv nu era creer ci transpiraţie.
- Te doare? Întrebă din nou, îţi fac o injecţie? Deja dau de ţesut sănătos. Şi cred că o să doară.
Abia mai putând respira, învins şi umilit, tânărul încuvinţă din cap.
Simţi acul intrând din ce în ce mai adânc, şi lichidul din seringă cum pătrundea în tesut.
După o pauză de câteva minute din nou avea să sufere durerea de care îi era atât de teamă.
După alte câteva zeci de minute bune de chin vocea, acum angelică, a femeii îl anunţă că s-a terminat:
- Gata. Ai scăpat. Ne vedem marţi la doişpe.
Doar gândul că îi va mai vedea faţa încă odată, îi învineţea coaiele. Dar din nou cu o resemnare nefirească pentru el, lăsă ochii în pământ şi îi răspunse:
- Pe marţi atunci, săru`mâna.
Coborând scările de un roz iritant, se gandi: "am scăpat, o pulă". Se îndepărtă băgând teama în bătrâne şi copii cu flegmele lui colorate.

Maturizarea. Pamfirelovici style

Procesul de maturizare e destul de complex, greu de înţeles şi foarte luung. Nu vreau să filozofez despre asta, nici nu mă chinui prea tare să înţeleg ce zic "specialiştii" despre el (proces). Maturizarea poate fi privită din mai multe perspective, din perspectiva dezvoltării intelectului, a capacităţii de a asimila diverse câcaturi, cât şi la un nivel "fizic", ca să fi "matur" trebuie să ai o mufă de om "matur". Dacă ai o moacă de om "mare", asta nu înseamnă automat că şi gândeşti ca un om "mare" (reciproca e valabilă).
Nu de puţine ori am încercat să mă gandesc la asta: "Sunt destul de matur pentru vârsta mea?". Şi de fiecare dată răspunsul venea prompt şi excesiv de sincer: "Negative". Până acum câteva luni.
Acum o să vă povestesc despre unu` dintre prietenii mei, pe nume Pamfirelovici. Pamfirelovici, are 21 de ani, 186 cm şi puţin peste 80 de kilograme. Eu îl cunosc foarte bine pe Pamfirelovici, deci pot să vorbesc despre el chiar şi la persoana I, şi chiar asta o să fac. Uite incitanta mea (adică a lui Pamfirelovici) poveste:
"Acum 25 de zile am facut un lucru ciudat, în privinţa căruia eram extrem de sceptic, mai ales la început. Am făcut un pariu. Un pariu simplu. Termeni extremi de simplii şi dureroşi: Abstinenţă pe o lună. Fără Manuela, fără Giocco di Manno, fără alte chestii de gen. Şi cum mie cum nu prea îmi sta în caracter să pierd (pariurile), deşi am suferit (intens) pe parcursul acestei luni, în sfârşit văd lucrurile clar, am început să înţeleg călugării. Partea interesantă e că după 2-3 zile (de la începutul "curei"), ai tendinţa să fi agitat, nervos, agresiv, ca o femeie nefutută (cu ocazia aceasta le-am înţeles şi pe femeile nefutute), dar după o vreme îţi intră în sistem, te "curăţă", gândul de a sparge gresia nu mai e atât de îmbietor precum era odată. Astăzi am realizat că mai am 5 zile din pariu, 5 zile fără să o dau la muştiuc, şi spre surprinderea mea, nu îmi mai pasă, nu îmi mai vine, mă simt ca şi unu trecut (cu succes) prin focurile AA, detaşat total, împăcat cu mine însumi, am găsit calea de echilibru între Ying şi Yang. Îl înţeleg şi pe Albert Einstein, şi pe toţi ăia care zic că e mult mai bine să nu te masturbezi, gen Biserica Catolică, sau toate bisericile, nu ştiu exact (pentru că nu prea îmi pasă).
De câteva săptămâni mă simt mai matur, mai trecut prin viaţă decât eram (acum cateva săptămâni). Şi ştiu că orice bărbat (mai puţin călugării şi Papa [despre el nu-s prea sigur]) îşi unge ştromeleagu` din când în când (mai ales la vârsta "marilor întrebări"), nu e nimic rău în asta, dar încearcă să mergi mai mult de o lună fără. Ai să vezi că alta e lumea, soarele străluceşte mai puternic, iarba are alt miros, mintea îţi e mai ageră, capacitatea de a înţelege lumea creşte, totul are alt gust, alt miros, unul mai bun. Deşi uneori, trist fiind, te găseşti stând dezbrăcat într-un colţ, înconjurat de semiobscuritate, frecând uşor o pulă semierectă, şi ascultând o melodie cântată de Tokyo Hotel  în amintirea timpurilor trecute (vremea când o lustruiai mândru..); nu zic, nu e uşor să izbuteşti, dar give it a go. Nu ştii ce pierzi."             

P. Pamfirelovici,

Abstinent Amator 

Aşa. Pamfirelovici kicks ass (the gigant, fat, cellulite filled kind of ass you see in hippo porn movies).

Orice asemănare între mine (aka MenThal) şi personajul din perspectiva căruia am scris această experienţă de viaţă  e PUR (POWER GEL) întamplătoare.

Despre pornoşaguri

Internetul, (şi nu numai) e un loc deosebit de pervers. Gugăl-ul nu face excepţie.
Pornoşagurile reprezintă o parte importantă din viaţa unui bărbat (sau femei, desi ce-i drept, mai rar), mai ales pe calea internetului. Ca să citez un clasic in viaţă: "revistele e scumpe, mai bine freci manganu` gratis pe net".

Din vasta, nemărginita, neţărmurita şi lugubra mea experienţă, datând de pe vremea când eram chiar eu un adolescent frustrat în cautare de modalităţi de stăpânire a legiunii de hormoni care îmi invadau corpul, vă arăt cateva metode stealth cu ajutorul cărora puteţi să spargeţi gresia relativ liniştiţi, fără riscul de a vă prinde părinţii/colegii de serviciu/alte persoane, când vă goliţi instalaţia.

1. ALT + TAB

Dacă eşti la PC, arzând-o pe Manuela, pe site-uri XXX, mă-ta fiind în bucătărie sau în dormitor, iar tu nu mai poţi aştepta până ce rămâi singur, dacă mă-ta se hotărăşte să te cheme la masă sau ceva în gen, când simţi că se apasă clanţa puşcă consecutiv tastele ALT+TAB (dacă eşti pe windows) şi o să îţi apară fereastra deschisă anterior, scăpându-ţi tutorele de orbire prematură.

2. Butonul RECALL (di pe rimote controlăru televizorului)

O seara perfectă pentru tine implică un canal erotic pay-per-view, un borcan de maioneză şi classicul giocco di manno (uneori când vrei să fi nebun poţi chiar să "go lefty"), dar ghinion, sor`ta, sau mă`ta, ta`tu ori alte târfe băgăcioase vor să îţi ruinele planurile ude. Când intervine o ameninţare, majoritatea telecomenzilor au un buton care schimbă pe ultimul canal vizionat, dacă nu ai televizor cu telecomandă cu butonul RECALL/PREVIOUS sau cum l-au denumit băieţii care au produs TV-ul, CUMPĂRĂ-ŢI. Acuma trebuie doar să ai grijă ca ultimul canal vizionat să nu fie tot un canal ca şi cel pe care îţi freci carasu`, sau chiar mai rău, nu e indicat să te toarne părinţii uitându-te la Animal Planet în timp ce storci banana.

3. Win + D

Dacă o arzi cu sonor şi nu ai timp să reacţionezi când eşti turnat de securişti, plesneşte repede tasta win (aia cu un steguleţ [sau ce o fi] pe ea, dintre tastele Ctrl şi Alt) şi tasta D. O să îţi apară desktop-ul scăpându-te de o explicaţie penibilă mamei tale.

Unele explicaţii (ce-i drept penibile) ar putea fi de genul:
"Eu, eu mă uitam doar la ea, uite, îmi apare un neg aici sub, dar îmi e prea ruşine să vorbesc cu tine despre asta."
"Mă mănâncă la pulă, mamă."
"Doar încercam să scap de o pată ce mi-a apărut ieri pe puţă"
"Da, recunosc, îmi fac laba, e ceva normal pentru vârsta mea, nu?"
"Bună mamă, vrei să îmi dai o MÂNĂ de ajutor?" etc.

Când vine vorba de jerk`uitul la pornoşaguri putem împărţi bărbaţii în 2 categorii: ăia care îşi dau laba la pornoşaguri şi recunosc, şi ăia care îşi lustruiesc ştromeleagul, dar nu vor în niciun chip să recunoască. Eu fac parte din prima categorie, deşi odată cu înaintarea în vârstă a scăzut fregvenţa lustruirilor, acum devenind doar ocazionale, apropiindu-se îngrijorător de cifra nulă (la fel ca şi cititorii mei). Am observat că acuma nimeni nu mai se autosatisface folosind good old-fashioned-ul sex (ăla ce implică lovirea repetată a vaginului cu o pulă). Există, ca şi la chipsuri/biscuiţi/bomboane/pâine/orice mai nou diverse "arome", deviaţii, "fetiş-uri", dintre care am "recoltat" câteva:

Futaiuri anale - De acord, sunt un ass fan declarat
BDSM Fetish - Dacă ideea de a te simţi bine, include un căluş băgat adânc în gură, cateva hâţuri de cal cu care să te lege şi mai apoi să te lovească cu un bici, prefer să rămân virgin.
Pornografie bisexuală - No comment
Bizarre Sex - Nici nu vreau să ştiu
Cum Sex - Cred că e mai mult pentru "sexul frumos"
Dildo Sex - Okay
Drunk Sluts - Interesant
Extreme Sex - Din nou interesant
Facial Cumshots - nu-s fan (iar cred că-i pentru femei)
Fat Sex - Mai bine nu
FemDom - Huh??
Fisting - Auch..
Foot Fetish - Deja incepe să devină bizar
Granny Porn - Damn, cine se uită la aşa ceva?
Hairy Pussy - Scump BIC-ul, ei?
Interracial Porn - Ăsta e okay..
Kinky Sex - KINKY!
Latex Sex - Sună promiţător
Lesbian Sex - Chiar şi mai bine
Mature Porn - Dacă vă plac babele..
Old Man Sex - Din nou babe, unde ajunge lumea asta oare?!
Party Sex - Neapărat
Pissing Sex - WEC!
Pregnant Porn - Îmi aminteşte de un banc: Doi gemeni jucau cărţi în uter. La care unul dintre ei:
- Nu mai mă joc!!
- De ce? întreabă celălalt.
- Chelul ăsta tot mi se tot uită în cărţi!
Public Sex - Merită încercat măcar odată. Adună adrenalina mai multă decât datu` cu paraşuta (şi da, ma refer la genu de femeie care îşi vinde pizda pentru bani).
Retro Porn - Habar nu am ce vor să zică cu asta.
Shemale Sex - Începe să îmi fie frică..
Voyeur Sex - Mai bine tac (mă simt prea cu musca pe căciulă)
Weird Sex - Ciudat..

Dub music kicks ass

De ceva vreme am început să o ard Dub.

Închide ochii şi imaginează-te pe o plajă înconjurat de pescăruşi, şi alte chestii precum femeile alea negre cu ţâţe până la genunchi. OY OY OY, OY OY OY





Am fost şocat să aflu că albumu` a fost scos prin 1981



Desfundaţi-vă urechile cu aceste două melodii. Mie îmi induc o stare de bine generala.

Noaptea se aşternuse peste sătucul de munte precum un imens voal pe sânii unei doamne trecute de vârsta a treia. O siluetă neagră se distinge cu greu pe uliţa pietroasă care şerpuieşte până în vârful impunătorului versant. Luna trimitea reflexe argintii peste greerii care făceau o gălăgie de nedescris. Sub cămeşuţa înflorată era o fată ce părea trecută de prima tinereţe care rozându-şi unghiile înainta agale pe poteca alunecoasă. Prin minte îi treceau atâtea lucruri încât se opri o secundă să se poată concentra: "Mărie îmi bag pula! Mărie adă apă! Mărie futu-ţî mămucuţa ta, ai ars coleşa! Fă eşti prostă!". Aceste frânturi complexe de amintiri gravitau încă vii în căpşorul ei needucat de tărancă a secolului XXI. Scoase celularul din sân, apoi îşi aranjă cămeşa înflorată. Era nou. Aşa îi zise Pamfir. Model cu ecran color şi camera foto. Îi plăcea. Doar îl privea şi se simţea importantă. Păcat că nu avea în el cartela. Măcar putea face poze, îi era de ajuns. Pe ecran scria mare "Please insert SIM card". Îi mai aruncă o ultimă privire, îl sărută şi îl vârâ din nou între ţâţele ei voluptoase. Poteca devenea din ce în ce mai îngustă, lumina lunii din ce în ce mai intensă, iar inima ei din ce în ce mai mică. Se temea. Auzise poveşti. Multe poveşti. Stia că Mănoaia era discretă, dar îi era teamă să nu se afle. Să nu se ştie. Ruşinea.
Şi Pamfir era altfel. Dar nu, era femeie măritată, nu se putea afla. Duse mâna peste burta umflată şi involuntar lacrimile îi şerpuiră peste obrazul ars de vânt. Pamfir se purta cu ea ca şi cu o persoană, când era cu el nu era "prosta" nimănui.. ştia că în ultima vreme, Leon presimţea ceva. Dar nu ştia, era sigură de asta. Instinctiv puse mâna pe ochiul negru cu contur mov, puţin umflat. Merita. Merită să întarzie cu merindea lui Leon, merita să fie lovită pentru asta de bărbatul ei, merita pentru el, pentru Pamfir. O căsuţă mică şi întunecată ieşea din pământ, pe măsură ce Măria urca din ce în ce mai mult. Părea atât de sinistru să trăieşti aşa, acolo, singură în vârf de munte. Un fior îi cuprinse tot corpul şi realizase că tremură. Îşi suflase în mâinile reci aproape tot drumul. Se dezmorţiseră acum.
Bătu de trei ori în uşa neagră şi pe alocuri putrezită. Aceasta se deschise şi în prag o priveau o pereche de pupile prea dilatate pentru a fi catalogate drept ochi.
- Seara bună lele Mănoaie. Abia putu să rostească cele câteva cuvinte.
- Noroc bun fata babii, ai vinit. Hai înlountru, şăzi, avem mult de lucru.
Picioarele îi tremurau îngrozitor, simţi din nou un alt fior pe spatele-i cu piele de găină. Făcu câţiva paşi şi se aşeză pe laiţa din odaie. Privi în jur. Încăperea i se părea sinistră şi primitivă, chiar şi după standardele ei. De tavan erau atârnate, legate de sfori subţiri câteva animale mici, unele moarte altele zbătându-se frenetic, hălci de carne, păsări, şi fel de fel de buruieni. Nu avea nimic pe jos decât pămantul de sub casă, daca o putea numi aşa, casa. Un pat din lemn umplut cu paie trona în mijlocul odăii, lumina opaiţului dansând pe pereţii muruiţi de lut cleios.
Cu inima cât un purice întrebă:
- Crezî că om putea? Ştii, nu vreu să afle tăt satu.
Luând de pe soba murdară o oală imensă baba îi răspunse rânjind gingiile de care se atârna un singur dinte negru:
- Lăsă tu pe mine fata babii, că te scapă baba, amu aşază-te tu frumos pe patul cela şi lasă tu pe mine.
Urletele se putură auzi târziu în noapte, ecoul lor împrăştiindu-se adânc spre munţii fără sfârşit. Continuară, însă fiecare urlet ascuţit scădea din intensitatea următorului. Baba, transpirată scoase oala aburindă de pe pântecul femeii şi curăţă rămăşiţele fiinţei fără drept la viaţă de pe pământul vopsit în roşu.
- Ai scăpat. Sfârşi Mănoaia ştergându-şi sudoarea de pe fruntea-i ridată.
Când primele raze de soare scăldară iarba grasă de o parte şi de alta a cărării şerpuitoare, o siluetă aplecată călca agale spre satul proaspăt udat de roua groasă.

Did you heard?

Brings back memories. Crampe musculare, nopţi nedormite, încercari eşuate de a opri criza de râs care mă cuprinsese, diaree acută provocată de râs intens, lacrimi.



Şi astea toate doar din cauza acestei faze..

Oare unde o să ajungem?

Lăsând la o parte preludiul încep direct: DECI planeta noastră se duce pe pulă. Oriunde mergi vezi gunoaie, poluare, oameni nepăsători, cretini care aruncă pe jos orice de la mucul de ţigară la pungi de plastic. Cretinii care arunca pe jos oare ştiu în cat timp se dezintegrează un recipient de plastic de genul celor care te descotoroseşti aşa de uşor? Nu? Hai că vă luminez: 800 de ani. 800 de nenorociţi de ani. Un PET. Cretinii se dezintegreaza mult mai repede. Probabil că e ceva ritual de marcare a teritoriului. Cretinii ştiu că sunt atât de insemnificativi pentru lumea din jurul lor încât doar PET-urile şi pungile de plastic vor dăinui mai mult decât efemerele lor rămăşiţe trupeşti.
Desigur ei sunt doar o picătură în oceanul de probleme care suntem noi, umanitatea. Fiinţe prin definiţie egoiste, nomade, individualiste, din nou egoiste, ne gândim mai mult la prezent, la propriile noastre scopuri nesemnificative decât să vedem imaginea în amsamblu. Şi e un landscape adevărat. We are a dying breed, asta e clar, the question is only "WHEN"..
Deşi stând aici în fotoliul meu comod şi filosofând, întrebarea, de fapt certitudinea e că ne merităm soarta pe deplin. Suntem cel mai egoist animal. Noi, această entitate biologică, prin selecţii repetate a genelor am reuşit să evoluam la stadiul în care am ajuns acum, nu am putut să conştientizăm unele probleme ale comportamentului nostru, care zic eu că sunt necesare supravieţuirii. Nu reuşim să trecem cu vederea peste "viicile" noastre, care de mult nu mai sunt nevoi, şi torturăm planeta secol după secol, gândindu-ne că poate nu noi vom fi ăia care vor fi distruşi de aceasta.
În final mă resenmez şi eu, specific naturii mele, umane, sunt doar un firicel de nisip care încearcă să oprească o furtună de proporţii epice. Deşi, uneori, una din cele mai neînsemnate persoane poate să faca diferenţa.
Vă las să reflectaţi măcar un moment consecinţele acţiunilor voastre. Chiar dacă acuma ziceţi că nu puteţi schimba nimic, şi că destinul nostru, ca rasă este pecetluit, măcar încercaţi. Respectaţi mediul. Înodaţi prezervativul după fiecare futere şi plasaţi-l nu pe geam, nu în budă, nu pe scara blocului/în faţa blocului/pe bloc ci la gunoi.
PS Pungile de plastic se descompun în 200-300 de ani. Nu marcaţi astfel scurta voastră şedere pe planetă. Încercaţi să fiţi responsabili de faptele voastre.
Ecologistul de serviciu,
Gabi

Bulversat

Deci. Precum un roman get-beget, încep propoziţia cu o concluzie. Sunt beat. De cap. În ultimele 48 de ore stau să număr bilanţul.
Ieri: 2 expresso mari, 3 energizante din alea ieftine, examene peste examene, (două la număr), răceală, durere de gât, moldoveni, trenul foamei (iaşi - timişoara), durere de cap/stomac/un muşchi căruia nu îi stiu denumirea, flirt inofensif, palpitaţii, mâncare stricată, socializare dusă la extrem, emoţii intense, amfiteatre, pantaloni trei sfert, adidaşi nespălaţi de două luni, contracţii musculare involuntare, declin mintal, 2 ore de somn.
Cealaltă ieri (adică ziua care a fost înainte de ieri (pentru debili mintali)) - toate astea minus senzaţia de vomă plus ceva mâncare.
Cred că daca ar fi să rezum felul în care mă simt acuma în 3-4 cuvinte alea ar fi: incomfort fizic şi psihic.

The last of the american girls - Green Day

Voiam să bag o postare despre adevărurile universale ale lumii, cu indicaţii specifice despre locaţia Atlantidei şi a pierdutei comori Maiaşe, dar sincer nu prea am chef aşa ca mai comod e să dau copy-paste meldoiei mele preferate (a intrat doar de ieri în top 1). Deşi am auzit-o de nenumărate ori, niciodată (până ieri) nu mi-a atras atenţia. Poate că nu m-am obosit să ascult versurile. I'm the type of guy that judges a song by it`s lyrics. And without further adieu:

Responsabilitate socială a corporaţiilor - Episodu 1

Astăzi o ardeam eu aşa hippie prin hârţoagele mele de la facultate, când mi-am adus aminte de un subiect despre care voiam să scriu de foarte mult timp, si anume responsabilitatea socială. Şi nu a oricui, ci a corporaţiilor, şi nu a oricăror coorporaţii ci a celor mari, respectate, multinaţionale sau gen.
Aşa. Să începem cu începutul: Conform enciclopediei libere Wikipedia:

Responsabilitatea socială a corporaţiilor (în literatura de specialitate abreviată CSR, după forma din limba engleză Corporate Social Responisibility) este un concept care se referă la o prezumtivă datorie pe care companiile (ca actori sociali) ar avea-o faţă de toate părţile implicate în desfăşurarea acţiunilor presupuse de activitatea lor economică. Conceptul se referă la toate categoriile de companii, de la microîntreprinderi până la multinaţionale. Prin datorie se înţelege faptul că respectiva companie trebuie să acţioneze în conformitate cu obligaţiile pe care le are faţă de părţile implicate şi respectând nişte principii morale acceptate de-a lungul tradiţiei.

Putem lua pentru început una dintre companiile mele "favorite" uber-mega-hiper-turbo-multi cunoscute, şi anume COCA COLA. Dacă sap mai bine prin analele internetului, campaniile de responsabilitate socială iniţiate de colos sunt la fel de ciudate precum lichidul dizolvator de rugină, denumit generic COLA.
"Politica noastra de responsabilitate sociala este concentrata in patru directii: piata, mediul, oamenii de la Coca-Cola si comunitatea. Pentru fiecare dintre ele, Sistemul Coca-Cola a aplicat constant principiul partneriatului social, economic si cultural, demonstrandu-si disponibilitatea de a se implica in actiuni menite sa impulsioneze valorile si dezvoltatea societatii in care opereaza." BULLSHIT!"

Şi încă fraza asta e de peste 2 ani. De atunci compania a mai facut Pula. Nimic, NADA, reclamă şi atât.
Si acum explicatiile - "piaţa" - Doresc să vândă cât mai multă băutură din aia neagră, nesănătoasă, cancerigenă, cu gustul ei divin (de care din păcate sunt eu dependent, o dependenţa din aia oarbă, la fel ca şi o iubire neîmplinită, din aia cu care părinţii nu sunt de acord, din cauză ca fata îi prea nebună şi se fute cu tot satu, dar fecioruţul până la urmă calcă peste porunca părintească şi fuge cu fata în Spania la cules de măsline, dar zdrobit de faptul că a lui idilă se destramă din cauza mult iubitei lui nimfe, care dezvirginează jumătate din populaţia micului Pueblo unde se stabiliseră, jură ca nu o să mai pună gura pe sticla de Cola - aşa e dependenţa mea.). Deşi gustul "DIVIN" ar putea să deşurubeze un şurub, dizolvând în câteva secunde şi ultima urmă de rugină, poate să transforme un banal ou într-o interesantă materie asemănătoare cauciucului, poate să facă ulcer, se comercializează, iar românii, printre care şi eu o consumă în continuare cu o nonşalanţă crasă. (ştiu ca propoziţiile sunt prea lungi pentru a fi citite - chinuiţi-vă).
"Mediul" - Se comercializează în sticle environmentally friendly de plastic, uşor de reciclat, şi de băgat botu. Din nou BULLSHIT! Mai puţin partea cu botu, ăla îl bagi uşor în sticlă, deşi cu scosu e mai greu.. (sufăr că nu mai beau de 2 luni (aproape) cola, dar promit că mă opresc aici cu chestia asta (aşa zisa mea dependenţă)). - CONCLUZIE - Sticlele din plastic de coca cola fut mediu. Desi puteam doar să zic că din cauza lor mediul arată mult mai inestetic (dacă acceptă grad de comparaţie - cuvantul inestetic), precum şi faptul că România e o ţară formată din aproape 99% ţărani care nu au cel mai vag concept privind reciclarea, ca termen, nu ca acţiune.
"Oamenii de la coca cola"- aici înţeleg. Corporatiştii cu buzunarele pline, sau mai degrabă "ză praivăt suis benc ăcaunt ful of auăr manii", belesc pula la soare prin Maldive sau ce pana mea staţiune mai fregventează ei cu Concordu` lor privat de enşpe milioane de euro. Putem fi sigur că muncitoru ăl de numără sticlele şi depozitează baxurile o să primească numai "- E criză, nene, nu avem bani, taiem sporurile, strângem cureaua, recesiune nenicule, recesiune." (despre părerea mea asupra recesiunii sau aşa zisei recesiune, în următoarele postări).
"Comunitatea" - Aha, haideţi domnilor directori de marketing, nu mai spuneţi. Vreţi să ziceţi că va doare pe voi în minusculele aparate reproducătoare despre pula mea? Pe lângă a vă lua leafa, maşina voastră cu dotări full option şi obişnuita prostituată de vineri, mai aveţi dumneavoastră şi timp să îmi suflaţi mie în cur? Desigur, asta e meseria dumneavoastră. Straşnică meserie. Felicitări. Dar deviez. Şi deviată o să rămaie. Concepţia mea despre respectiva companie. (rimează deci e adevărat).
Oricum, odată cu nopţile lungi de iarnă, părerea mea o să fie total schimbată, diametral opusă, cu privire la acest produs. Damn my vices.
Vă las că merg la un pahar de cola apă.

A new bornău în care my shits will be revealed

Am încercat să dau o noua aleură blogului, mai persoanlă, mai intersantă decât cele trecute. Şi la fel cum îmi schimb chiloţii îmi schimb şi tema blogului (nu la fel de des, dar la fel de uşor). Dacă va place, nu comentaţi nimic. Mie îmi place. E destul pentru mine. Pa.