Epopeea piticilor ucigaşi de pe planeta Bamboosa

Anul 2490, Confederaţia Pământeană unită. După războiul din 2488, nicio clădire nu mai statea în picioare. Un vânt arctic se prelinge peste planeta cunoscută cândva sub numele de Planeta Albastră. Cei 100 de supravieţuitori ai marii explozii solare, se împărţiseră în 2 tabere, discrepanţele dintre ei fuseseră rezolvate în urmă cu doi ani, dar cu costul a încă 34 de pământeni. Între timp aerul devenise de nerespirat, oxigenul era din ce în ce mai rar, iar resursele, inexistente. Singura speranţă a rasei umane este pe colonia din galaxia NGC 7049, planeta Nimbus, unde câţiva reprezentanţi de top ai rasei umane au fost trimişi pentru a începe o viaţă nouă. Morfeu, liderul pământenilor rămaşi în viaţă se afla în buncărul principal când a început. Un cutremur cum planeta nu a mai văzut, zguduise din temelii aşezământul subpământean. Morfeu, cu un ultim efort alergă spre a încerca să o protejeze pe Leea, proaspăta sa fetiţă. O bucată imensă de metal căzu peste corpul bebeluşului, retezând şi mâna întinsă a lui Morfeu. Orbit de durere şi frică, acestă fugi spre uşă. În graba lui se împiedecă de căruţul copilului şi creerul său zbură peste pragul uşii tăiat în jumătate de ventilatorul desprins de forţa cutremurului. Apoi buncărul se prăbuşi complet, îngropând şi ceilalţi supravieţuitori într-o mare de fum şi deşeuri.
În tot acest timp, Scufi şi Kent simţiseră forţa cutremurului pe propria piele. La distanţa de 200 de Km de buncăr, într-un pustiu complet, doar ei si robotul RX45, de cercetare terestră. Misiunea de cercetare era un succes. Chiar înainte să "atace" cutremurul găsiseră urme de apă în aridul deşert arctic, la adâncimea de 500 m. Robotul a fost primul pus la pământ de forţa zguduielii. Din nefericire Kent stătea chiar în dreapta acestuia, alunecând în groapa care încă se adâncea, căzând chiar între lamele ascuţite ale robotului de săpat, asemeni unui uriaş blender, corpul său se dezintegră, sângele său ţâşnind pretutindeni împreună cu căteva bucăţi de oase rupte. Scufi, era mai departe de locul expediţiei încercând să caute microorganisme care au scăpat de razele toxice ale soarelui.
Dintr-o dată în faţa ei apăru un mijloc ciudat de transport. Avea forma unui uriaş vibrator, doar că avea 400 de metrii lungime şi trepida frenetic. Speriată, Scufi încercă să o ia la fugă, dar în clipa următoare se găsi în faţa unor pitici mov cu pălării ţuguiate şi care aparent, purtau chiloţi tanga de culoare verde. îşi dăduse seama că fusese teleportată.
- Nu te speria. Se auzi o voce piţigăiată.
- Cine sunteţi şi ce vreţi de la mine? abia reuşi să şoptească fata.
- Noi suntem Piticii ucigaşi de pe planeta Bamboosa. Răspunse jumătatea de om ce stătea în faţa ei pe un fel de disc zburător.
- Vă rog, lăsaţi-mă să plec, nu vreau să vă fac nici un rău, mormăi Scufi.
- Hahaha! începură piticii în cor să râdă, un râs surd, de cămilă, care îţi ridică părul de pe şira spinării. Crezi că tu, o specie inferioară poti să ne faci nouă ceva, cea mai mândră rasă de războinici din univers?
- Încă odată, vă rog, lăsaţi-mă să plec. Zise fata, de data aceasta cu răceală în glas.
- Gata cu jocurile, de acum încolo tu o să fii sclava noastră, o să cureţi după noi şi o să ne satisfaci în toate privinţele! Prindeţi-o! Urlă cel care era şeful piticilor, un pitic cu nasul borcănat care purta o pălărie de bucătar pe cap.
Piticii tăbărâră peste Scufi, în încercarea de a o supune. Cu o mişcare angelică aceasta scoase sabia din teacă şi o înfinse în primul pitic, iar pe al doilea îl tăiase în două bucăţi egale. Curând, bucăţi din ceilalţi pitici erau înprăştiate prin toata nava. Şeful piticilor, nervos scoase un satâr de bucătărie, de mărimea unui briceag, şi se avântă spre fată. Aceasta cu o mişcare suavă de Katană îi reteză capul, care se rostogoli până se opri într-o jumătate inferioară de pitic mov ce zăcea mai încolo.
Camera era îmbăiată complet în sângele roz al piticilor.
Cu mişcări robotice, Scufi pregăti ceaonul pentru tocana ce va urma.
ThE End