vineri, 16 ianuarie 2009

Oraşele vopsite în alb ar putea diminua efectele încălzirii globale

Clădirile şi drumurile aşezărilor urbane ar trebui vopsite în alb pentru a diminua efectele încălzirii globale, "albirea" a o sută dintre cele mai mari oraşe ale lumii putând anula efectul emisiilor de carbon pe o perioadă de zece ani, conform unui nou studiu, preluat de telegraph.co.uk.

Descoperirea aparţine profesorului Hashem Akbari, de la Institutul Naţional de Cercetare Lawrence Berkeley, din California.

Acesta susţine că suprafeţele albe reflectă mult mai multă lumină solară decât cele închise la culoare. Lumina solară reflectată nu contribuie la amplificarea efectului de seră, spre deosebire de căldura energetică emisă de suprafeţele întunecate, încălzite de soare.

Conform demonstraţiei lui Akbari, dacă o sută dintre cele mai mari oraşe ale lumii ar fi vopsite în alb, ar creşte volumul de lumină solară reflectată de Pământ cu 0,03%, ceea ce ar anula efectul încălzirii generat de 44 de miliarde de tone de emisii de dioxid de carbon.

"Putem să dăm atmosferei timp să respire. Nu văd niciun punct slab la acestă idee. Ar fi în beneficiul tuturor şi nu necesită eforturi de negociere extreme pentru a se concretiza", a spus Akbari.

Specialistul a adăugat că acţiunea nu elimină cauza încălzirii globale - emisiile de carbon -, dar ar putea amâna efectele devastatoare ale fenomenului.

Mediafax.ro

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu